„Pinalty”,** sub lupa DNA

„Pinalty
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ceahlăul, un club cunoscut mai degrabă prin scandaluri cu „folcloriste” și al cărui stadion era supranumit în trecut „Kosovo”, revine în prima ligă după o pauză de un an.

Retrogradat la finele sezonului 2007-2008 după un autogol de „cascadorii râsului” la care au colaborat perfect goalkeeperul Cătălin Mulțescu și Pecha în meciul din ultima etapă a campionatului disputat la Craiova, Ceahlăul se întoarce în Liga I, dar președintele Gheorghe Ștefan nu scapă de probleme.

Conform financiarul.ro, aproape toate investițiile făcute în Piatra Neamț de Primăria condusă de Gheorghe Ștefan sunt cercetate de DNA. Dosarul penal, înregistrat cu numărul 51/P/2007, a fost deschis în vara anului 2007. Printre ele se află și „Reabilitarea / modernizarea stadionului municipal”, care a costat bugetul local aproximativ 6 milioane de euro.

Zece ani de la „dubla“ cu Juventus

Fără îndoială, cea mai mare performanță din istoria de 90 de ani a clubului este „dubla” cu Juventus din Cupa UEFA Intertoto din anul 1999, nemțenii ieșind din competiția europeană cu capul sus după două remize în compania „Bătrânei Doamne”: 1-1 la Piatra Neamț și 0-0 în Italia.  Cu toate acestea, nimeni nu poate uita uriașul scandal izbucnit doar un an mai târziu, când Ceahlăul a fost suspendată cinci ani din toate competițiile europene de către UEFA, după ce oficialii moldoveni au încercat să ofere femei – sau „folcloriste” – arbitrilor meciului din Intertoto pe care echipa nemțeană urma să-l dispute în compania Austriei Viena.

Și-a înregistrat porecla la OSIM

De ziua președintelui de onoare Gheorghe Ștefan, prietenii i-au făcut acestuia un cadou inedit: i-au înregistrat porecla „Pinalty” la OSIM. „Porecla «Pinalty» e legată de fotbal și de accentul meu moldovenesc. Într-un ziar făcut de Dumitru Dragomir, s-a spus că într-un sezon am avut mai multe lovituri de la 11 metri primite. De acolo mi se trage. Am mai avut porecle. Mi s-a mai spus ‘Nababul’ și ‘Guvidul’”, a explicat Ștefan.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Pe 22 noiembrie 1942, Gheorghe din Vaslui a dispărut fără urmă. Cum a fost regăsit acum, după 82 de ani
Pe 22 noiembrie 1942, Gheorghe din Vaslui a dispărut fără urmă. Cum a fost regăsit acum, după 82 de ani
Ar fi o lovitură de proporții! Elon Musk se gândește să cumpere un club de fotbal legendar
Ar fi o lovitură de proporții! Elon Musk se gândește să cumpere un club de fotbal legendar
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau: „Mult prea devreme a plecat dintre noi”
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau:…
Clinton N’Jie, absent din cantonamentul Rapidului din Dubai! Ce se întâmplă cu vedeta adusă de Șumudică în Giulești
Clinton N’Jie, absent din cantonamentul Rapidului din Dubai! Ce se întâmplă cu vedeta adusă de Șumudică în Giulești
Răsturnare incredibilă de situaţie! Transferul jucătorului cu care Dinamo încerca să dea o nouă lovitură e ca şi picat
Răsturnare incredibilă de situaţie! Transferul jucătorului cu care Dinamo încerca să dea o nouă lovitură e ca şi picat
Fostul căpitan de la Steaua s-a întâlnit de mai multe ori cu Horaţiu Potra! Ce a aflat despre el:
Fostul căpitan de la Steaua s-a întâlnit de mai multe ori cu Horaţiu Potra! Ce a aflat despre el: "Îl…
Localitatea din România în care un apartament cu 3 camere costă doar 6.000 de euro, acum, la început de 2025
Localitatea din România în care un apartament cu 3 camere costă doar 6.000 de euro, acum, la început de 2025
Momente cumplite pentru Gigi Becali, a contractat virusul periculos care aduce noul Covid din China
Momente cumplite pentru Gigi Becali, a contractat virusul periculos care aduce noul Covid din China
BANCUL ZILEI. Bulă şi Ştrulă au băut mult de Revelion: Ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Ştrulă au băut mult de Revelion: Ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate!
CALCUL: Cât te costă să ai maşină în România. Costurile pe un an pentru un şofer
CALCUL: Cât te costă să ai maşină în România. Costurile pe un an pentru un şofer
Cum credeau oamenii din trecut că vom trăi în anul 2025?
Cum credeau oamenii din trecut că vom trăi în anul 2025?
Cum arată soţia lui Liviu Ciobotariu. La 53 de ani, Carmen străluceşte la fiecare apariţie
Cum arată soţia lui Liviu Ciobotariu. La 53 de ani, Carmen străluceşte la fiecare apariţie
De ce a murit Ilina Pârvu? Ce s-a întâmplat pe fetița pe care o purta în pântece când s-a stins
De ce a murit Ilina Pârvu? Ce s-a întâmplat pe fetița pe care o purta în pântece când s-a stins
Avertisment pentru românii cu bani la saltea. Ce trebuie să faci cu numerarul din ianuarie 2025
Avertisment pentru românii cu bani la saltea. Ce trebuie să faci cu numerarul din ianuarie 2025
VIDEO Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și lucra la UPU Constanța: „Dumnezeu a mai avut nevoie de un înger”
VIDEO Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Fundaşul Alexandru Ţîrlea, crescut la Academia Real Madrid, a semnat cu CFR Cluj
Fundaşul Alexandru Ţîrlea, crescut la Academia Real Madrid, a semnat cu CFR Cluj
TOP 3 cele mai ieftine SUV-uri noi în 2025. Duster & rivalii, prețuri pt. ROMÂNIA
TOP 3 cele mai ieftine SUV-uri noi în 2025. Duster & rivalii, prețuri pt. ROMÂNIA
Simona Gherghe, imagini de colecție cu familia la ski în vacanță. Cum s-a pozat alături de cei mici pe pârtie
Simona Gherghe, imagini de colecție cu familia la ski în vacanță. Cum s-a pozat alături de cei mici pe pârtie
×